O ursoaică recidivistă l-a SFÂRTECAT pe Costică, un cioban, într-o râpă din Mureș. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

Publicat: 31/05/2024, 16:08
Actualizat: 31/05/2024, 17:36

Ciobanul Costică a fost ucis de ursoaică însoțită de doi pui în județul Mureș. Localnicii susțin că fiara dă târcoale de ani de zile în zonă. Practic, crima era inevitabilă. A fost întocmit un dosar penal de ucidere din culpă.

Ciobanul Costică, care își desfășura activitatea la o stână, a fost descoperit mort pe un câmp. Trupul neînsuflețit a fost preluat pentru efectuarea necropsiei. Localnicii spun că trăiesc cu teamă pentru că de ani de zile o ursoaică dă târcoale gospodăriilor.

Pe pe aici, avem internet, am aflat mai repede, și mi-a spus că și ceva, că și om a fost  mâncat sau ce. Noi n-am auzit nimic. Am dat telefon la fosta asistentă de aici și mi-a spus, da, într-adevăr, la ciobanu, la Costică a coborât ursu și l-a mâncat.

Asta nu e prima dată că au fost pe stradă, ăia au fost, au colul silvic, de acolo a venit cu doi pui, na, e pericol, mai avem noroc cu ciobanii ăștia că au câini mult și mă atacă.

Mărturia înspăimântătore a martorilor

Era la marginea satului, am auzit că a fost cu oile și l-a atacat ursul. Este ursoaică cu doi pui. Ne mai atacă. Problema este că nu se face nimic, deci numai că nu mai are în cine are încredere omul. Atunci se face acțiunea poliției, jandarmi, restul și relocă. Da, ursul vine înapoi la un moment, dă de de sânge, de mâncare sunt animale. Sunt doi.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat un bărbat de 71 de ani ce prezenta leziuni incompatibile cu viața, produse de un posibil atac al unui animal sălbatic. Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor în care a survenit decesul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?